De ce plâng femeile?

Un băieţel îşi întreabă mămica:
- De ce plângi?
- Pentru că sunt femeie! - Răspunde mămica.
- Nu înţeleg... - Zice micuţul.

Mămica îl îmbrăţişează şi spune:
- Şi n-ai să înţelegi niciodată...

Mai târziu, copilul îşi întreabă tatăl:
- De ce plânge mămica?
- Nu ştiu nici eu! Toate femeile plâng fără motiv! - A fost tot ce i-a putut spune tăticul.

Devenit adult, băiatul îl întreabă pe Dumnezeu:
- Doamne, de ce plâng femeile aşa de uşor?

Şi Dumnezeu răspunde:
- Când am făcut femeia, ea trebuia să fie o fiinţă deosebită. I-am făcut umerii destul de puternici ca să poarte pe ei toată greutatea acestei lumi şi destul de moi ca să fie confortabili. I-am dat forţă de a da viaţă şi cea de a accepta respingerea cu care o tratează adesea proprii copii. I-am dat forţă care-i permite să continue când toată lumea abandonează. Forţa de a avea grijă de familie în pofida bolilor şi oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-şi iubi copiii cu o dragoste necondiţionată, chiar şi atunci când ei o rănesc cumplit. I-am dat forţă de a-şi suporta soţul în căderile sale şi de a-i rămâne alături cu aceeaşi tărie. Şi i-am dat lacrimi să plângă atunci când simte nevoia. Vezi, fiule, frumuseţea unei femei nu stă în veşmintele pe care le poartă, nici în chipul ei, nici în coafura. Frumuseţea unei femei sta în ochii ei. Aceasta e poarta către inima ei - locul unde se adăposteşte dragostea. Şi adesea lacrimile ei sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima.

ATRACŢIA LUCRULUI INTERZIS

Se povesteste ca un baietel era in ingrijirea unei fete de casa। Cand acesta a vazut o vaza frumoasa expusa in vitrina din camera, a cerut-o. Mama, care se afla alaturi, auzind galagia, a intrat in camera sa vada care este problema. Luand copilul in brate, i-a spus:, CE DORESTI, DRAGUL MAMEI?" Copilul a aratat spre vaza din vitrina si mama i-a dat-o. Dar acest lucru nu l-a satisfacut si curand a inceput sa planga din nou., CE MAI DORESTE ACUM SCUMPUL MEU BAIETEL?"a intrebat mama., VREAU-VREAU!"a spus baietelul printre sughituri, VREAU TOT CE NU AM VOIE SA AM!"/Dorinta lucrurilor de dincolo de posibilitatile noastre nu este numai a copiilor rau crescuti. Ea reflecta o tendinta a noastra, a tuturor, ce-si are originea la inceputurile istoriei umane. Fructele, pomului cunoasterii binelui si raului" au fost interzise, si este posibil ca tocmai faptul acesta i-a intensificat atractia. /Când, în calitate de creştini, încercam să trăim în acord cu principiile biblice, ne dăm seama că multe dintre practicile şi atitudinile obişnuite ale societăţii de azi trebuie respinse. Dar tocmai acest lucru alimentează flacăra dorinţelor. Iată de ce este important să cunoaştem voia lui Dumnezeu, să identificăm momeala diavolului şi să ne împotrivim ispitei. Aşa că, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armatura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept uneltirilor diavolului" (efeseni 6:10, 11) ATENŢIE LA ATRACŢIA LUCRURILOR INTERZISE!

Rugăciunea unei fetiţe...

Într-o noapte am lucrat din greu ca să asist o mamă la naştere, dar în ciuda tuturor strădaniilor noastre, ea a murit lăsând în urmă un bebeluş mititel, născut prematur, şi o fetiţă de doi ani, plângând. A fost dificil să păstrăm bebeluşul în viaţă, deoarece nu aveam incubator (nu era electricitate pentru alimentarea unui incubator) şi nimic care să faciliteze metodele necesare şi speciale de hrănire.

Cu toate că ne aflăm la ecuator, nopţile erau deseori friguroase, cu accese înşelătoare. Una din moaşele studente a mers după cutia pe care o aveam pentru asemenea copii şi după scutecul de bumbac în care bebeluşul avea să fie înfăşurat. Alta a mers să pună lemne pe foc şi să umple o sticlă cu apă fierbinte. Puţin mai târziu, a venit înapoi supărată şi mi-a spus că, în timp ce umplea sticlă, aceasta s-a crăpat. Cauciucul se distruge uşor în climatul tropical.

“Şi era ultima noastră sticlă pentru apă fierbinte!” exclamă ea. Aşa cum în Vest nu are nici un rost să plângi pentru laptele vărsat, aşa şi în Africa Centrală poate fi considerat fără rost să plângi după sticle sparte. Dar nu cresc în copaci şi nu sunt nici magazine pe cărările pădurii. “Bine”, i-am spus “pune copilul lângă foc cât se poate de aproape ca să fie în siguranţă şi tu culcă-te între bebeluş şi uşa ca să-l aperi de curent. Misiunea ta e să ţii copilul cald.”

Următoarea zi, pe la prânz, aşa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoţească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive de rugăciune şi le-am spus şi despre bebeluş. Le-am explicat problema noastră, aceea de a ţine copilul tot timpul destul de cald, menţionând şi despre sticlă pentru apă fierbinte. Bebeluşul putea muri imediat dacă făcea friguri. Le-am spus şi despre sora lui de doi ani, care plânge pentru că mama ei a murit. O fetiţă de zece ani, Rut, s-a rugat cu obişnuita sinceritate concisă a copiilor noştri africani. “Doamne, te rog”, s-a rugat ea “trimite-ne o sticlă. Nu mâine, că n-ar mai fi de nici un folos pentru că mâine copilul va fi mort, ci trimite-o, te rugăm, în după-amiaza asta.” În timp ce mă sufocam în mine din pricina îndrăznelii rugăciunii, ea a adăugat în încheiere: “Şi dacă tot te ocupi de asta, n-ai vrea să trimiţi şi o păpuşică pentru fetiţă, astfel încât să ştie că Tu te gândeşti la ea?”

Aşa cum se întâmplă deseori la rugăciunile copiilor, eram pusă într-o situaţie dificilă. Puteam să spun din toată inima: “Amin”? Pur şi simplu nu credeam că Dumnezeu ar putea face asta. O, da, ştiam că El poate face orice. Aşa spune Biblia. Dar sunt limite, nu-i aşa? Singurul mod prin care Dumnezeu putea răspunde acestei rugăciuni aparte era primirea unui pachet de acasă. Eram în Africa de mai mult de patru ani şi niciodată nu primisem nici măcar un pachet de acasă; şi chiar dacă cineva mi-ar fi trimis un pachet, cine ar fi pus în el o sticlă pentru apă fierbinte? Eram doar la ecuator!

La jumătatea după-amiezii, în timp ce predam la şcoala de asistente, am primit un mesaj că era o maşină la uşa din faţă a casei mele. Când am ajuns acasă, maşina plecase, dar acolo, pe verandă, era un pachet mare, de mai multe kilograme. Am simţit cum mi se adunau lacrimi în ochi. N-am putut să deschid singura pachetul, aşa că am trimis după copiii orfani. Împreună am scos şnurul, desfăcând cu grijă fiecare nod. Am împăturit hârtia, având grijă ca să nu o rupem degeaba. Curiozitatea şi emoţia creşteau. Treizeci sau patruzeci de ochi priveau cu cea mai mare atenţie cutia cea mare de carton. Întâi am scos pulovere împletite, frumos colorate. Ochii le străluceau când le-am împărţit. Apoi am găsit bandaje tricotate pentru pacienţii leprozeriei şi copiii păreau puţin plictisiţi. A urmat o cutie de stafide – aveam să facem umplem un cuptor cu minunate chifle pentru weekend. Când am controlat din nou cu mâna în cutie, am simţit... ar fi putut fi? Am apucat şi am scos din cutie – “da, o sticlă de cauciuc pentru apă fierbinte, nou-nouţă!” am strigat. Nu-I cerusem lui Dumnezeu s-o trimită; de fapt nici n-am crezut că el va trimite aşa ceva.

Rut era în primul rând de copii. S-a repezit în faţă, strigând: “Dacă Dumnezeu a trimis sticlă, sigur este şi păpuşa!” Scotocind prin cutie, ea scoase o păpuşă mică, îmbrăcată minunat. Ochii îi străluciră! Nu se îndoise deloc. Uitându-se la mine, întrebă: “Aş putea merge cu tine, mami, să dau păpuşica acelei fetiţe ca să ştie că Isus cu adevărat o iubeşte?” Acel pachet călătorise timp de cinci luni. Fusese trimis de fostul meu instructor de la Şcoală Duminicala, al cărei lider a auzit şi a ascultat îndemnul lui Dumnezeu de a trimite o sticlă pentru apă fierbinte chiar la ecuator. Şi o fetiţă pusese înăuntru o păpuşă pentru un copil african – cu cinci luni înainte – ca răspuns la rugăciunea plină de credinţă a uneia de zece ani care a spus “în după amiaza asta”. “Înainte ca să mă cheme, le voi răspunde!” Isaia 65:24

Magazin de cumpărat....bărbaţi!

Un intreprinzător din New York a deschis un magazin în care femeile pot merge pentru a cumpăra… bărbatul ideal! Instrucţiunile de întrebuinţare afişate la intrare spuneau că magazinul are 6 etaje. Poţi vizita magazinul doar o singură dată, şi valoarea „produselor” creşte de la etaj la etaj. Cumpărătoarea poate alege orice specimen de la orice etaj, sau poate alege să urce la etajul superior, dar nu se poate răzgândi şi întoarce la un etaj inferior. Deci, o femeie oarecare se duce să cumpere un bărbat.

Etajul 1
- Un afiş preciza: Bărbaţi care au loc de muncă
Femeia se uită la specimenele de acolo, şi este mulţumită. Dar, oare ce-o fi la etajul următor? Aşa că, urcă la

Etajul 2
- Un afiş preciza şi aici: Bărbaţi care au loc de muncă şi iubesc şi copiii
Femeia gândeşte: „Minunat! Dar, parcă aş dori mai mult!” Aşa că urcă la

Etajul 3
- Aici afişul spune: Bărbaţi care au loc de muncă, iubesc copiii şi-s foarte arătoşi.
Femeia gândeşte: „Extraordinar! Deci, cu cât urc mai sus, se înmulţesc calităţile exponatelor!” şi urcă la

Etajul 4
- Aici afişul precizează: Bărbaţi care au loc de muncă, iubesc copiii, sunt foarte arătoşi şi ajută la munca prin casă.
De-acum femeia este extaziată! Plină de anticipaţie, urcă la

Etajul 5
- Aici afişul spunea: Bărbaţi care au loc de muncă, iubesc copiii, sunt foarte arătoşi, ajută la munca prin casă şi sunt romantici.
Femeia este tentată să rămână aici să aleagă un bărbat… dar etajul superior, ultimul, o atrage puternic. Aşa că, urcă la

Etajul 6
- Aici afişul spunea: „Sunteţi vizitatoarea numărul 31, 456, 012 a magazinului nostru. La etajul acesta nu există bărbaţi. Etajul acesta există numai pentru a dovedi că este aproape imposibil să placi unei femei. Vă mulţumim că aţi vizitat Magazinul de Bărbaţi! La revedere!”

Asa ca aveti grija!!:)):))

Povestea creionului

Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă: - Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine? Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului: - E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare. Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el. - Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea! - Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care daca reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea. Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mană care ne conduce paşii. Pe aceasta mană o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui. A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascutitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporti unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun. A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neaparat ceva rău, ceea ce este neapărat este faptul că ne menţinem pe drumul drept. A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău. Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.