De unde începe cearta?

Ion şi Ioana, doi tineri, se căsătoriseră de curând. Serviciul lui Ion era destul de bun; câştigase destui bani, că Ioana să stea acasă şi să-şi vadă de treburile casnice. Dar Ioana visa la o casă mare, aşa cum a văzut că are o fostă colega de clasă. La rândul lui, Ion dorea să-şi schimbe "Dacia" veche primită de la părinţii lui. Şi dacă tot se gândeau să schimbe apartamentul de la bloc cu o casă, trebuie comandata şi o mobilă pe măsură.
Însă salariul lui Ion nu putea acoperi toate cheltuielile pentru asemenea planuri îndrăzneţe. În curând vor avea un copil şi atunci vor apărea şi alte cheltuieli. Pe măsură ce creşteau pretenţiile Ioanei, Ion devenea tot mai nervos. La locul de muncă se certa cu şeful lui, pentru că avea salariul prea mic faţă de lucrările pe care le făcea. Ioana devenea tot mai nervoasă, începând să-l cicălească pe Ion toată ziua şi să plângă tot mai des. Materialismul a început să distrugă această familie. Invidia îi rodea clipa de clipă: alţii pot, noi nu putem.
Iată de unde începe ciorovăiala şi ceartă în familie: de la dorinţa de a avea mai mult şi de la invidia ca alţii au mai mult ca noi!

Tatăl cu zece feciori.

Cândva, în vremuri de mult apuse, a fost un tată care avea zece feciori. O vorbă din bătrâni zice: "Mulţimea copiilor, bogăţia omului." Feciorii erau toţi harnici şi ascultători. Pe noua feciori îi aşezase bine bătrânul tata la casele lor şi îi dăduse fiecăruia câte un car cu boi şi câte un plug. Peste puţin timp îl însura şi pe al zecelea fecior şi nu după multă vreme tatăl îşi chema feciorii şi nurorile şi le zise:
- Dragii mei copii, m-am străduit mult până v-am văzut mari. Mă bucur să vă văd pe toţi aşezaţi pe la casele voastre. Aceeaşi bucurie ar fi avut-o şi mama voastră, dacă ar fi trăit. De acum înainte eu sunt bătrân, nu mai pot lucra ca în tinereţe şi m-am gândit să împart toată averea, că nu cumva după moartea mea să vă certaţi şiş a ajungeţi de râsul lumii. O bucăţică de pâine voi găsi eu pe la fiecare dintre voi.
Astfel, tatăl a împărţit tot ce avea. Feciorii, dar mai ales nurorile se întreceau care mai de care să-l ţină mai bine pe bătrân. Dar, odată cu trecerea anilor, lucrurile s-au schimbat, că în vorbă înţeleptului: “Tot pământul este instabil şi plin de schimbări.” Numai sărmanul tata ştia cum o ducea de la o vreme încoace.
Începuseră lucrările de primăvară şi feciorii bătrânului porneau de acasă cu noaptea în cap şi veneau seara târziu de tot. Bătrânul tata se duse la unul din feciori şi o găsi pe nora să certând copii şi nici nu-l lua în seama când intră în casă. Sărmanul om văzând această “primire” se furişă binişor pe uşă şi se duse la al doilea fecior. Dar nici acolo nu nimerise bine. Nora era supărată foc, pentru că soţul nu-I tăiase lemne şi nu avea cu ce face mâncarea. A treia noră se plângea ca sobă scotea fum şi nu putea găti mâncarea. Cea de-a patra noră era supărată că bărbatul nu i-a adus faină de la moară. A cincea se plângea se dureri de spate; alta avea dureri de masele, şi tot aşa a păţit bătrânul cu nurorile până ajunse la ultima care era cea mai ospitaliera.
- Bine, tată, dar acum seara ţi-ai găsit vreme să vii la noi? Nu ne-a mai rămas nimic de mâncare. Cred că ai mâncat pe la cumnatele celelalte...
- Am mâncat!... mâncat..., zise bătrânul cu un oftat, dând din cap.
Cam aşa o ducea sărmanul bătrân în toate zilele. S-ar fi plâns feciorilor, însă nu dorea să le facă traiul mai greu.
Într-o zi, bătrânul tata se duse la un prieten de copilărie, care locuia în satul vecin, şi îşi plânse necazul.
- Din toată averea mea cea mare am ajuns să mănânc mere pădureţe.
- Rău ai făcut că ţi-ai dat toată averea pe mâna copiilor. Şi eu am copii, dar n-aş fi făcut aşa ceva. Nu uita că un tată este în stare să ţină zece copii, dar zece copii nu sunt în stare să ţină un tată. Dar ce s-a făcut, nu se mai poate schimba. Acum însă ţine traistă asta...
Şi prietenul îi dădu tatălui cu zece feciori o traistă cu ceva în ea. Apoi îi spus ceva la ureche. Mulţumindu-i de sfaturi, bătrânul îşi luă rămas bun de la prietenul său şi porni cu traistă în spinare tocmai la feciorul cel mai mare.
"Ce-o fi având socrul meu în traistă asta?" se întrebă în sinea ei nora. "Ia să mă port eu bine cu el... O fi având ceva parale şi acum le-a scos la lumină..."
- Da bine, tată, unde-ai fost toată ziua de nu te-ai arătat pe la noi? Zise nora। Ia stai colea lângă soba şi ia un pahar de vinişor să-ţi încălzeşti oasele. Acuşi pun mâncărica pe masă. Am pregătit mâncarea care-ţi place matale mai mult.
Seara, nora a spus soţului că bătrânul venise cu o traistă mare, în care s-ar putea să aibă ceva galbeni. După ce s-au liniştit lucrurile prin gospodărie şi bătrânul se duse la culcare, cei doi ascultară la uşă. Auziră ceva zgomote ca de bani. Bătrânul număra ce avea în traistă şi a fost auzit cum zicea: "Bine că v-am păstrat, dragi gălbenaşi! Ferice de feciorul care va ţine mult la mine, căci ai lui vor fi."
A doua zi, feciorul cu nora nu ştiau cum să se comporte mai bine. L-au oprit toată ziua la ei şi l-au ospătat cu cele mai alese bucate. Aşa au făcut şi a treia zi, şi a patra. Ceilalţi fraţi aflaseră că tatăl lor a venit la fratele mai mare cu o traistă plină. Toţi cei nouă s-au dus la fratele mai mare şi au zis:
- Ca să nu se audă tot felul de vorbe în sat, mai bine ne învoim între noi şi-l ţinem pe tata fiecare câte o lună şi după moarte împărţim banii frăţeşte.
Aşa au făcut. Bătrânul tata de atunci înainte deveni un om fericit. Fiecare dintre nurori se străduia să-l primească cât mai bine. Fără să ştie, împlineau cuvintele Scripturii: "Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată."
Într-o zi, bătrânul simţind că i se apropie sfârşitul şi-a chemat feciorii şi nurorile şi le-a zis:
- Dragii mei, eu nu mai am mult de trăit. Moartea sta aproape de mine... Vă mulţumesc tuturor de grija care mi-aţi arătat-o! Când am împărţit averea între voi, am oprit o traistă plină. Vream s-o las după moarte aceluia care mă va îngriji mai bine. Toţi m-aţi primit bine, n-am ce spune. Împărţiţi bănetul din traista aceea frăţeşte. Feciorul meu cel mai mare ştie unde-i îngropată traistă.
Aceste vorbe au fost de ajuns. Nici nu sfârşi bine vorba sărmanul tată, şi casa se goli. Toţi alergară să caute traistă. Se temeau să nu ia altul mai mulţi galbeni ca celălalt. Sărmanul bătrân, văzând până unde a ajuns dragostea feciorilor şi a nurorilor, oftă adânc şi îşi dădu sufletul.
Feciorii găsiră traistă cea mare şi se supărară mult de tot când în ea găsiră numai cioburi de oale sparte. Tocmai în fundul traistei găsiră o bucată de hârtie pe care era scris:" Un tată este în stare să îngrijească zece copii, dar zece copii nu sunt în stare să îngrijească un tată."

Banii

În lumea noastră egoistă nu poţi avea nimic fără bani. Cu bani poţi obţine aproape totul, chiar şi satisfacerea celor mai josnice dorinţe. Totul are preţul sau. Societăţile de asigurări calculează chiar şi valoarea vieţii unui om.
Cu bani puteţi cumpăra o casă, dar nu un cămin fericit. O asigurare pe viaţă nu ajută contra fricii de moarte. Cu bani se pot cumpăra tranchilizante, dar nu se poate cumpăra pacea inimii. Da, cu bani se pot cumpăra multe, dar nu se poate obţine cel mai important lucru: comoditate, dar nu fericire, un avocat, dar nu un Mântuitor, un loc în cimitir, dar nu în cer. Cu bani trecători se pot obţine numai bunuri trecătoare.

Stăpân sau musafir?

Regina Angliei vizita deseori o văduvă bătrână şi săracă, pentru a-i face acelei femei singure o bucurie. Vecinii ştiau că bătrâna Grany, cum o numeau ei pe această văduvă, avea o credinţă tare şi, în ciuda multor greutăţi şi griji, era fericită în Domnul Isus. Odată au întrebat-o:
- Grany, ai avut deja mulţi vizitatori. Care este vizitatorul cel nobil pe care l-ai primit în căsuţa ta?
Toţi se aşteptau ca bătrâna femeie să spună: Domnul Isus. Dar nu, Grany a spus:
- Musafirul cel mai nobil care m-a vizitat, este maiestatea sa, regina.
- Cum aşa, Grany? Este într-adevăr, regina, musafirul tău cel mai nobil? Iar Domnul Isus, Împăratul împăraţilor, despre care vorbeşti tu aşa de mult, nu este El mult mai nobil decât regina?
- Da, desigur, a fost răspunsul bătrânei Grany, dar Mântuitorul nu este musafirul meu, ci El locuieşte tot timpul aici în căsuţa mea!

Vine şcoala..

1. Vine şcoală, rău îmi pare!
Inima în piept mă doare,
Ochii mai că-mi lăcrimează,
Sufletul mereu oftează.

2. N-am făcut ce mi-am propus:
Întâlnire n-am ajuns,
Nici la volei n-am mai fost
Ca să dau vacanţei rost.

3. Dar păstrez cu mulţumire
O frumoasă amintire
Că am fost la patinoar
Unde mi-am rupt un picior.

4. Haide să mai schimb şi râmă,
Să o fac încrucişată
Că e greu să compui versuri
Pe o rimă-mperecheată

5. N-am făcut la RMT
(Bine... doar am încercat)
Dar am nişte buni prieteni
Care dau de copiat...: D

6. N-am chef nici să mă-ntâlnesc
Cu profesori pentru care
Gândul că vor pune 3
Este-o mare încântare.

7. Despre teme nici nu zic.
N-am citit nici la romană
Deşi chiar ar trebui,
Că mai am o săptămână.

8. Iar de facem cu-Anghelusa
Sper că o să fie bine
Că m-am săturat de handball
Şi de profu' care vine

9. Şi-ţi vorbeşte într-o limbă
Care ţi-e total străină.
Însă eu sper şi mă rog:
La anu' să nu mai vină!

10. Chiar de sunt superficiale
10 strofe sunt de-ajuns.
Tre să fac tema la mate,
Nu mai am timp de compus...: (

"Viaţa e aşa cum vrei tu să fie"

Poate e doar un simplu răsărit de soare, dar pentru cel puţin un om înseamnă speranţa care ia viaţa în inima sa

Poate că ploaia e doar o mulţime de picături Şi totuşi pentru cel puţin o singură persoană sunt lacrimile plânse de inimă sa

Poate astăzi soarele doar a apus Dar fără îndoială există un suflet care s-a înălţat la cer lăsând în urmă multe zile în care soarele nu răsare ci doar apune

Poate pentru tine e doar încă un zâmbet sau doar o privire lipsită de semnificaţie dar fii sigur că pentru cel puţin o inimă, a fost lumină ce a reuşit să lase în urmă o figură posomorâtă, pentru a o schimba cu o alta, senină şi inundată de gânduri şi speranţe de mai bine

Poate viaţa e doar viaţa şi atât

... şi totuşi întotdeauna noi avem posibilitatea şi capacitatea sa transformăm ceva simplu în ceva special.. cu o semnificaţie şi care întotdeauna ne dă o stare de bine!

Poate e doar un copil care pentru o clipă a uitat să mai zâmbească, dar fără îndoială a regăsit în cele din urmă surâsul!

Poate pentru oarecare sunt doar simple cuvinte, dar există şi acel cineva pentru care au o semnificaţie!

Îmi amintesc un cântec..” Vine o zi”!

Da! Vine o zi când totul ia sfârşit şi nimeni nu ştie când va fi!

“Va Trece Şi Asta”... fie că e bine sau rău... totul vine şi trece e–e firul a ceea ce se numeşte Viaţa!

Iar viaţa asemeni unui fluture, e foarte fragilă.. într-o secundă de neatenţie poţi să-I rupi aripile, poţi să o pierzi fără cale de întoarcere!

Aşa că ar fi păcat să o neglijăm, să uităm să o trăim, să preţuim fiecare clipă, să nu pierdem nici un moment, să nu lăsăm neatins nici un scop, întâmplare!

Uneori e nevoie de curaj ca să o trăieşti!.. iar unele momente se lasă aşteptate, dar în final ajungi acolo unde trebuie!

Viaţa e un joc şi trebuie trăită ca atare!... iar noi oamenii nu suntem decât nişte “actori pe o scenă dominată de vise”!

Trăieşte asemeni unui fluture... savurează fiecare clipă a vieţii ca şi cum totul ar ţine doar o zi!

Şapte lecţii pe care le putem învăţa de la copii

„Atunci când încetăm să mai fim copii, suntem deja morți.”(C। Brâncuş)

Creştem, credem că ne maturizăm şi ne grăbim să devenim serioşi, foarte ocupaţi, să ne cumpărăm ceas şi servietă diplomat। Pe lângă starea de minunare, inocenţă şi curiozitate, spiritul ludic şi inventiv, fericirea fără motiv, puritatea spiritului şi a minţii, umilinţa, recunoştinţa şi mulţumirea, un copil ne învaţă în primul rând, să iubim total şi să ne dăruim complet.
Toate acestea sunt rezultatul unei credinţe de nezdruncinat în Creator, iar de aici şi libertatea, abandonul şi bucuria de a descoperi minunatele surprize ale vieţii. Desigur, nu putem fi asemeni unor copii de trei sau şapte ani la 20, 30 sau 50 de ani, dar discernământul şi bunul simţ ne pot ajuta să integrăm armonios aceste calităţi în viaţa de adult. Şi este uimitor că atunci când eram mici aşteptam cu nerăbdare momentul când vom creşte, iar ajunşi „mari”, ne este dor de copilărie, pentru că uităm să fim fericiţi, să ne bucurăm de viaţă, să fim spontani şi încrezători. Amintindu-ne momentele minunate ale copilăriei noastre şi evocând calităţile extraordinare ale stării arhetipale de copil, putem să facem faţă multor provocări din viaţa noastră. Dacă ne oprim un pic, doar câteva minute şi observăm un copil, vom simţi cum fiinţa noastră este cuprinsă instantaneu de o stare de bine, de bucurie şi împlinire sufletească. Cu excepţia copiilor răzgâiaţi şi prost crescuţi, orice copil ne poate învăţa cel puţin şapte lecţii importante. Aceste lecţii pot fi învăţate doar dacă avem inima deschisă. Vom descoperi cu încântare cât de mult ne place să ne jucăm, cât de natural şi normal este să dăruieşti, vom descoperi că suntem spontani şi curioşi să surprindem magia din tot ce ne înconjoară.

Pentru ca asa e o mama.

Când tu aveai 1 an ea te hranea si te îmbaia.
I-ai multumit plângând toata noaptea..

Când tu aveai 2 ani ea te-a învatat sa mergi.
I-ai multumit fugind când ea te chema.

Când tu aveai 3 ani ea îti pregatea toata mâncarea cu dragoste.
I-ai multumit aruncând farfuria pe jos.

Când tu aveai 4 ani ti-a dat creioane colorate.
I-ai multumit colorând masa din sufragerie.

Când tu aveai 5 ani te-a îmbracat pentru vacanta.
I-ai multumit sarind în prima balta.

Când tu aveai 6 ani te-a dus la scoala.
I-ai multumit strigând nu merg.

Când tu aveai 7 ani ti-a cumparat o minge.
I-ai multumit aruncând-o în fereastra vecinilor.

Cînd tu aveai 8 ani ti-a dat o înghetata.
I-ai multumit scapând-o în poala.

Când tu aveai 9 ani ti-a platit lectii de pian.
I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.

Când tu aveai 10 ani te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica de la o zi de nastere la alta.
I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata înapoi.

Când tu aveai 11 ani te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.
I-ai multumit cerându-i sa stea în alt rând.

Cînd tu aveai 12 ani te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.
I-ai multumit asteptând sa iasa din casa.

Când tu aveai 13 ani ti-a sugerat cum sa te tunzi.
I-ai multumit spunându-i ca nu are gusturi.

Când tu aveai 14 ani ti-a platit o tabara de vara de o luna.
I-ai multumit uitând sa-i scrii macar o scrisoare.

Când tu aveai 15 ani venea de la lucru si-si dorea o îmbratisare,
I-ai multumit stând în camera ta cu usa încuiata.

Cînd tu aveai 16 ani te-a învatat sa-i conduci masina.
I-ai multumit luându-i--o de câte ori puteai.

Când tu aveai 17 ani ea astepta un telefon important.
I-ai multumit stând la telefon toata noaptea.

Când tu aveai 18 ani ea plângea la festivitatea ta de absolvire a liceului.
I-ai multumit stând la petrecere pâna în zori.

Când tu aveai 19 ani ti-a platit facultatea, te-a dus în campus si ti-a carat bagajele.
I-ai multumit salutând-o în afara camerei ca sa nu te simti jenat în fata prietenilor.

Când tu aveai 20 de ani te-a întrebat daca te întâlnesti cu vreo fata..
I-ai multumit spunând-i "Nu-i treaba ta!"

Când tu aveai 21 de ani ti-a sugerat anumite cariere pentru viitorul tau.
I-ai multumit spunând-i "Nu vreau sa fiu ca tine!"

Când tu aveai 22 de ani te îmbratisa la absolvirea facultatii.
I-ai multumit întrebând-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.

Când tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.
I-ai multumit spunându-le prietenilor ca era urâta.

Când tu aveai 24 de ani ti-a cunoscut logodnica si te-a întrebat de planurile de viitor.
I-ai multumit spunându-i printre dinti: "Maaaaami, te rog"!

Când tu aveai 25 de ani te-a ajutat sa-ti platesti nunta si a plâns si ti-a spus cât de mult te iubea..
I-ai multumit mutându-te în cealalta parte a tarii...

Când tu aveai 30 de ani te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.
I-ai multumit spunând-i "Lucrurile sunt diferite acum"

Când tu aveai 40 de ani te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.
I-ai multumit spunându-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.

Când tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.
I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor.

Si apoi, într-o zi, ea a murit în tacere.
Si tot ce nu ai facut vreodata s-a întors lovind ca traznetul în INIMA ta.
Daca ea mai este pe aproape, nu uita sa o iubesti mai mult ca niciodata.
Daca ea nu mai este, aminteste-ti dragostea ei neconditionata si da-o mai departe.
Aminteste-ti mereu sa o iubesti pe mama ta.
Pentru ca nu ai decât o singura mama în toata viata ta.

Să fii femeie

Ce înseamnă să fii femeie? Înseamnă să fii gingaşă ca o floare şi puternică la fel ca şi o stâncă. Să fii mândră ca soarele şi smerită ca un ghiocel. Să ştii să zâmbeşti astfel ca prin zâmbetul tău să aduci fericirea în casa ta şi să ştii să plângi astfel încât lacrimile tale să sfărâme carcasa indiferenţei.

A fi femeie. Să fii comparată cu zeiţe, cu zâne, cu prinţese poate fi măgulitor. Dar să te ridici la înălţimea aşteptărilor, să te ridici la înălţimea rangului cu care eşti comparată poate fi o provocare mult peste puterile noastre. Cu toate ne amintim de vremurile trecute şi apuse când femeia nu avea rolul ei. Când era doar o uneltă în societate. Dar, de asemenea ne mai amintim şi cum, curajoase am mărşăluit pentru egalitate. Am vrut să însemnăm ceva. Şi am însemnat, doar că nimeni nu a realizat asta până atunci.

Nici măcar trandafirul nu poate întrece roşeaţa obrazului unei femei când este timidă. Nici o mare sau ocean din lume nu poate înghite un om atât de adânc aşa cum o face ochii unei femei. Nici cea mai puternică rază de soare nu poate orbi inima unui bărbat aşa cum o orbeşte zâmbetul unei femei fericite. Nici cel mai puternic atac de cord nu poate face inima să bată aşa cum o face o femeie când atinge un bărbat. Şi cine, cine ar mai putea da viaţă aşa cum o face femeia?

Draga mea, ai realizat cât de importantă eşti? Ai realizat naturaleţea ta care nu mai necesită tone de machiaj şi superficialitatea cu care adesea te încarci? Ai realizat că eşti atât de frumoasă încât până şi natura păleşte în prezenţa ta?

Femeie, tu eşti:

• Curajoasă şi neînfricată în faţa pericolului
• Blândă şi iubitoare
• Mângâiere în faţa suferinţei
• Fericire în faţa tristeţii
• Zâmbet în faţa lacrimilor
• Lacrimă în faţa zâmbetelor

Şi mai presus de toate, eşti FEMEIE!

Ce credem că ştie mama?

Ce credem că ştie mama?

La 4 ani - Mama ştie tot.

La 8 ani - Mama ştie multe.

La 12 ani - Mama nu ştie tot.

La 14 ani - Mama mea nu ştie nimic.

La 16 ani - Mama mea ? Ce ştie ea ?...

La 18 ani - Bătrâna asta a copilărit cu dinozaurii...

La 25 de ani - Posibil ca Mama să ştie ceva despre asta...

La 35 de ani - Înainte de a decide, vreau să mă sfătuiesc cu Mama.

La 45 de ani - Precis ca Mama poate să mă îndrume...

La 55 de ani - Ce-ar fi făcut Mama în acest caz ?

La 65 de ani - De-aş fi putut să vorbesc despre asta cu Mama...